nu cred că erau aburi. erau transpiraţii reci. şi minutele până când, dincolo de frontierist, o să dispari.
o să fie bine, auzeam. e descurcăreaţă. o să fie bine, ştiam că o să fie dar ştiam şi nodul.o să se încolăcească până o să mă gâtuie. sau până te întorci. asta cred că e singura cafea care n-a intrat. dar alt moment nu am. când nu putem vorbi, ca să nu fim penibili, ne uităm în sus, nu-i aşa?
vio
krasavita
ce cana mea 